Pagina personală a
Конгресса Молдавских Диаспор

Congresul Diasporei Moldoveneşti din Rusia asaltat de întrebările migranţilor moldoveni

Congresul Diasporei Moldoveneşti din Rusia asaltat de întrebările migranţilor moldoveni

Despre noile modificări privind politica migraţională în legislaţia Federaţiei Ruse şi despre impactul acestora asupra concetăţenilor noştri vă invităm să aflaţi din interviul realizat de Radio Moldova cu Eufrosinia Gâştemulte, copreşedintele Congresului Diasporei Moldoveneşti .
Care sunt noile reguli ce au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014?
Legile care au fost adoptate la începutul acestui an sunt în conformitate cu prevederile concepţiei politicii migraţionale din Federaţia Rusă şi vor fi în vigoare până în anul 2025. La 1 ianuarie 2014 a intrat în vigoare o lege în conformitate cu care aflarea migranţilor pe teritoriul Federaţiei Ruse fără acte permisive va fi autorizată doar pentru 90 de zile în an. În cazul în care vizitatorul a stat în Rusia 90 de zile, acesta va putea intra pe teritoriul statului rus peste 3 luni şi nu imediat, cum a fost până acum. Celor care încalcă aceste reguli li se vor administra sancţiuni şi le va fi interzisă intrarea în ţară timp de trei ani. Conform legii această restricţie nu se aplică celor care au primit permisiunea de lucru în Rusia sau celor care au achitat patenta, în acest caz aflarea în ţară nu poate fi prelungită mai mult decât un an de zile.

Este lume multă acum la sediul Congresului Diasporei Moldoveneşti din Moscova, care sunt principalele probleme cu care se adresează conaţionalii noştri?

Serviciul juridic al Congresului este acum asaltat, avem impresia că fiecare al doilea moldovean aflat în Rusia ştie despre sediul nostru deoarece vin aici în continuu, lucrăm într-un regim fenomenal, iar la întrebările concetăţenilor noştri răspundem 24 de ore din 24. Întrebarea cea mai frecventă ţine de noua legislaţie. Iar fiecare a treia persoană întreabă cum să numere aceste zile. În acest context aş vrea să fac o concretizare, aceste zile se numără doar de la 1 ianuarie 2014.

S-au adresat şi acei conaţionali care au primit deja sancţiuni?

Da, şi nu sunt puţini cei care nu pot reveni în Federaţia Rusă după plecarea în Republica Moldova. Procedura este descrisă şi pe site-ul congresului www.moldova.ms. Iar cei care se află în Moldova se pot adresa la reprezentanţa Congresului din oraşul Bălţi. Noi stăm la dispoziţia concetăţenilor şi ne străduim să răspundem la toate întrebările care survin. Mai mult decât atât, preşedinte Congresului Diasporei, Alexandr Kalinin, a ținut un briefing în cadrul căruia a răspuns cât se poate de detailat întrebărilor. O rezonanţă a acestui briefing este că s-a mărit de câteva ori numărul cetăţenilor care se adresează la noi.

Aţi planificat o campanie mai amplă de informare chiar dacă acei conaţionali care sunt stabiliţi pe teritoriul Federaţiei Ruse sunt la curent cu aceste schimbări? Ce se întreprinde ca aceste informaţii să ajungă la fiecare cetăţean?

Mai sunt acele broşuri ce sunt oferite cetăţenilor în trenurile care circulă pe ruta Chişinău-Moscova. Însă, mai planificăm o campanie ce ar include un „memo” pentru concetăţenii noştri, broşură care îi va atenţiona de toate schimbările în legislaţie. De asemenea, în acest memo, se vor găsi şi explicaţii detailate referitor la diferite cazuri de conflict, tot acolo vor găsi şi datele de contact a organizaţiei noastre. Mai planificăm şi crearea unei linii fierbinţi adăugătoare pentru că nu ne isprăvim cu mulţimea de adresări, astfel, informaţia va fi difuzată mai rapid.

În ce măsură conlucraţi cu autorităţile de la Chişinău?

Preşedintele Congresului planifică încă o vizită în Republica Moldova în cadrul căreia va avea întrevederi cu mai mulţi reprezentanţi ai statului, inclusiv cu cei de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, va fi discutat un plan de acţiuni scopul căruia este să fie îmbunătăţită situaţia. Sunt convinsă că acest agiotaj este temporar și vom face tot posibilul pentru a linişti spiritele.

Sursa- http://trm.md/ro

  • Miercuri 29 Ianuarie 2014   
Şase mii de moldoveni au primit interdicţie de a intra pe teritoriul Rusiei
закрыть окно
Şase mii de moldoveni au primit interdicţie de a intra pe teritoriul Rusiei
Свежее видео:Все видео
2009-2017 © OOI “Congresul Diasporei Moldoveneşti”.
Utilizarea materialelor a acestui site e posibila prin prezenta linkului activ www.moldova.ms
0.121