Pagina personală a
Preşedintelui Congresului Diasporei Moldoveneşti, Pavel Kalinin Valeriu

Mii de moldoveni au INTERDICȚIA de a intra în Rusia

Mii de moldoveni au INTERDICȚIA de a intra în Rusia

O moldoveancă stabilită la Moscova cu soțul și copiii minori a venit acum trei luni în RM, ca să-și vadă mama. Dar când a vrut să revină la familia sa, grănicerii nu i-au mai permis să intre în Rusia.

În asemenea situație pot nimeri foarte mulți moldoveni, care muncesc în această țară și care au venit să sărbătorească Paștele acasă. Nimeni nu știe dacă face sau nu face parte din așa-zisa „listă neagră”, pregătită recent de către autoritățile rusești. Lista are format electronic și este una dintre măsurile drastice, luate recent de Moscova în raport cu migranții. 

„Lista neagră” e o armă politică și depinde de Putin

Cele o mie de persoane au fost alese în mod aleatoriu, de un computer, după ce Serviciul Federal de Migrație (SFM) a elaborat o bază de date electronică a cetățenilor străini aflați pe teritoriul Rusiei. Selecția s-a făcut din numărul de 160 de mii de moldoveni, care au încălcat regimul de ședere în această țară. Este vorba doar de un test, pentru ca ulterior numărul figuranților în „lista neagră” să se schimbe în funcție de doleanțele lui Vladimir Putin, ne spune Alexandr Kalinin, președintele Congresului Diasporei Moldovenești din Rusia, cu trimitere la surse din conducerea SFM. Astfel, dă de înțeles Kalinin, orice declarație a politicienilor din RM, care va deranja Kremlinul, ar putea să se răsfrângă foarte dur asupra moldovenilor care își câștigă în Rusia o bucată de pâine…

 

Șeful Congresului afirmă că până acum moldovenii care nu-și aveau perfectate actele de ședere în Rusia puteau trece hotarul moldo-rus, înțelegându-se cu grănicerii, însă modificările recente în legislația rusă prevăd surprize neplăcute pentru ai noștri. Astfel, cei care figurează în „lista neagră” vor putea ieși nestingherit din Rusia, dar la întoarcere nu vor mai avea acces în țara lui Putin pentru următorii trei ani. 

Banii necesari pentru a nu intra în „lista neagră”

Ca să evite aceste neplăceri, moldovenii care de azi înainte vor pleca la muncă în Rusia vor fi nevoiți să cheltuiască mai mulți bani și efort pentru a-și perfecta actele necesare. Mai întâi, vor trebui să se înscrie la evidență pe termen de trei luni, ceea ce-i va costa 50 USD. Apoi urmează să li se preleveze amprentele digitale, procedură care se face gratis, dar pentru care trebuie să stea în rânduri interminabile. Va trebui să dea și examenul la limba rusă, apoi să cumpere un certificat cu 170 USD. Dacă nu vor trece examenul, vor plăti adăugător pentru cursuri de instruire, iar cel de-al doilea examen îi va costa alți 100 USD. Numai cu toate astea la mână, își vor putea ridica permisul de muncă, de care au nevoie cei care se angajează la persoane juridice. Permisul se eliberează pe termen de un an și costă 800 USD. Dacă pregătirea acestor documente va depăși în timp de 90 de zile, computerul SFM va arăta că solicitantul a încălcat deja regimul de ședere. Mai lesne este pentru cei care vor să lucreze pentru persoane fizice. Aceștia sunt scutiți de examenul la limba rusă, iar patenta îi va costa 170 USD, plus 33 USD pentru fiecare lună.

„N-aș sfătui pe nimeni nici să vadă această priveliște”

În scurt timp, autoritățile ruse ar putea să oblige străinii să-și procure și polițe de asigurare. Potrivit lui Kalinin, rușii admit că cei 15 mii de migranți din țara lor sunt purtători de infecții, deoarece aceștia nu au posibilitatea de a primi îngrijiri medicale. În prezent, nimerind în accidente, străinii sunt internați la spital doar atâta timp cât viața le este în pericol. „Am vizitat instituțiile medicale, unde îi aduc pe cetățenii străini, inclusiv pe ai noștri, și n-aș sfătui pe nimeni nici să vadă această priveliște. Mergi pe un coridor lung, de vreo 50 metri, umplut din ambele părți de paturi, pe care stau culcați reprezentanții altor state. În saloane sunt cei cu bani”, spune Kalinin. În acest sens, Congresul a pregătit polițe de asigurare cu diferite servicii. Cea mai ieftină poliță costă 10 USD pentru trei luni și conține servicii în sumă de 2,5 mii USD. Cea mai scumpă costă 170 USD pe an, incluzând și vizite la terapeut, și la stomatolog, dar și repatrierea persoanelor imobilizate sau a cadavrelor.

Rușii pregătesc afaceri din banii noștri?

Până la finele anului 2013, rușii vor pune și alte cerințe pentru migranți, inclusiv examenele la istoria și legislația Rusiei. Acestea, în opinia lui Kalinin, ca și examenul la limba rusă, sunt inutile și ascund cel mai degrabă un interes de afaceri pe seama unor oameni necăjiți. „Arătați-mi un moldovean care nu s-ar descurca în limba rusă. Am declarat oficial și în fața autorităților Moscovei că aceste încercări urmăresc lansarea unui nou business care, din păcate, va atrage cheltuieli nejustificate de la concetățenii noștri și alți străini. Fiind stăpâni în țara lor, rușii au tot dreptul să pună condiții, dar dacă cer bani pentru aceasta, nu este o afacere curată. Doar acum câteva luni, Vladimir Putin a promis că statul va aloca bani suplimentari pentru studierea limbii ruse. Adică, dacă posibilitate financiară există, de ce să ne scurgă pe noi de bani?”, se întreabă Kalinin. 

Moldovenii se rușinează de ei…

Situația în această privință pare și mai tristă, dacă avem în vedere că mulți moldoveni din Rusia se rușinează să-și recunoască originile. Potrivit lui Kalinin, aceștia se declară bulgari, iugoslavi, numai nu moldoveni. „Odată, am intrat într-un magazin și vânzătoarea era moldoveancă. Am început să vorbesc în limba noastră, dar ea mi-a reproșat imediat, în rusă: „Nu vă înțeleg, băieți, nu mă rețineți, vă rog!”. Pentru mine a fost un adevărat șoc”, susține Kalinin. El nu exclude că sentimentul de sfială a moldovenilor față de identitatea lor națională se datorează faptului că au ajuns să fie subiecte de bancuri în Rusia.

Numărul moldovenilor în Rusia a crescut de două ori

Conform datelor SFM, în Rusia se află cei mai mulți migranți din Uzbekistan - 2,5 mln., Ucraina - 1,3 mln., Tadjikistan - 1,1 mln., Azerbaidjan - 599 mii. Urmează Moldova cu 526 mii de migranți, dintre care 80 de mii se află în Moscova. Numărul moldovenilor din Rusia a crescut de două ori în comparație cu anul trecut, când aici erau înregistrați 225 mii de oameni, iar creșterea exodului spre Rusia se explică inclusiv prin criza economică din Europa. Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale (BM), dacă în 2005 circa 29 la sută din transferurile bănești către RM proveneau din Federația Rusă și 66 la sută din restul lumii, în trimestrul doi al anului 2012, situația s-a inversat: 66,7 la sută din remitențe au provenit din Rusia, iar 33,3 la sută au revenit țărilor din restul lumii. Alexandr Kalinin consideră că această situație îi vine la mână Kremlinului pentru a tempera orice manifestație antirusească de la Chișinău și a pune condiții politicienilor noștri. 

sursa - http://www.timpul.md


  • Miercuri 15 Mai 2013   
2009-2017 © OOI “Congresul Diasporei Moldoveneşti”.
Utilizarea materialelor a acestui site e posibila prin prezenta linkului activ www.moldova.ms
0.097