Pagina personală a
Preşedintelui Congresului Diasporei Moldoveneşti, Pavel Kalinin Valeriu

Autorităţile ruse vor putea utiliza armele în raport cu migranţii moldoveni

Autorităţile ruse vor putea utiliza armele în raport cu migranţii moldoveni

Alexandr Kalinin avertizează asupra apariţiei unei structuri de forţă suplimentară cu competenţe lărgite.

 

În sesiunea de toamnă, Duma de Stat a Federaţiei Ruse va examina un proiect de lege, care va oferi Serviciului Federal de Migraţie (FMS) dreptul de a folosi forţa, armele şi alte „măsuri speciale”, dar şi să efectueze „verificarea actelor, a cetăţenilor, a lucrurilor şi mijloacelor de transport ale acestora, şi să poată intra în încăperi”.

 

Cei care se expun împotriva acestor modificări legislative remarcă faptul că acestea vor duce la majorarea fenomenului corupţiei şi la creşterea tensiunilor între cetăţenii ruşi şi migranţi. Preşedintele Congresului Diasporelor Moldoveneşti, Alexandr Kalinin, militant pentru apărarea drepturilor omului, consideră că cetăţenii Republicii Moldova trebuie să fie mereu atenţi şi să aibă la ei acte de identitate, „avem o situaţie – poate apărea o structură de forţă suplimentară, care va avea toate competenţele de a reţine cetăţenii străini”.

 

- Chiar şi astăzi, ţinând cont că nivelul de coruptibilitate a anumitor organe rămâne acelaşi, la noi parvin cereri ale cetăţenilor moldoveni referitor la faptul că sunt verificaţi fără motive obiective. Dacă vor apărea cazuri când cetăţenii noştri vor fi trataţi necorespunzător de către noua structură a FMS, noi vom ajuta la rezolvarea acestor probleme, – a promis Kalinin.

 

Acesta a adăugat că cetăţenii moldoveni fac parte dintre categoria migranţilor care respectă legislaţia din Federaţia Rusă. Totuşi, după cum menţionează Kalinin, chiar dacă un migrant care respectă legea va promova cursul de studiere a limbii ruse şi va obţine un certificat, va achita la timp impozitele, adică va respecta toate cerinţele şi normele legislaţiei Federaţiei Ruse, oricum riscă să fie oprit fără niciun motiv de către un colaborator al FMS. Kalinin a subliniat că după ce un cetăţean moldovean devine membrul Congresului Diasporelor Moldoveneşti are garantată asistenţa juridică gratuită.

 

– Acum acest lucru poate fi făcut de către reprezentanţii altor organe, însă dacă Duma de Stat va adopta legea „Privind controlul migraţional” va apărea o structură de forţă suplimentară cu competenţe lărgite, colaboratorii căreia vor putea reţine migranţii şi transporta la poliţie. Apropo, proiectul de lege nu reglementează pentru ce perioadă migrantul poate fi reţinut, – remarcă Alexandr Kalinin.

 

Potrivit acestuia, societatea rusească este nemulţumită din cauza conflictelor numeroase care au loc pe motive naţionaliste, iar valurile migraţionale sunt văzute de ruşi ca incontrolabile. „În acest context, legiuitorii Federaţiei Ruse încearcă să restabilească ordinea şi recurg la deciziile de a folosi forţa”, spune Alexandr Kalinin. 

 

– Din păcate, când are loc un caz cu implicarea cetăţenilor străini, presa imediat transmite informaţia utilizând „condimente” naţionaliste. Spre exemplu cazul când conaţionalii noştri au bătut un om pe Şoseaua Leningrad. Atunci presa rusească imediat a dat titluri precum „Un cetăţean din Moldova l-a bătut cu o bâtă pe un cetăţean al Federaţiei Ruse”. Totodată nimeni nu a scris că astfel de cazuri în Rusia au loc foarte des şi nu doar cu implicarea migranţilor. În zilele noastre este important să se înţeleagă că criminalitatea nu are naţionalitate, – a conchis Alexandr Kalinin.

Servciul de presa al CDM

  • Joi 11 Septembrie 2014   
2009-2017 © OOI “Congresul Diasporei Moldoveneşti”.
Utilizarea materialelor a acestui site e posibila prin prezenta linkului activ www.moldova.ms
0.064